Mâine nu e ziua ta!
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Din suflet, pentru suflet
Categorie: Eternitate
Fără Dumnezeu, trăiești cum vrei, atâta timp cât ești tânăr și poți! Apoi, cu trecerea anilor, îți dai seama că ai vrea să mai trăiești, dar nu mai poți, căci nu mai ai mult timp! Vai de cel care trăiește fără Dumnezeu! El uită cât de trecător este, iar când vine ceasul plecării, este plin de frică și deznădejde! Privește înainte cu teamă, pentru că nu știe unde va merge! Gol a venit în lume, gol va pleca! Mai mult, singur a intrat în ea, singur va pleca dincolo! Omule, oricâți prieteni ai avea de-a lungul vieții, în fața morții vei rămâne singur! Dacă nu Îl ai pe Dumnezeu, chiar vei fi singur! Nu te înfioară acest gând? Dacă Îl ai pe Dumnezeu în viața ta, promisiunile Lui sfinte îți vor da bucurie chiar și în ultimul ceas, pentru că tu, ai siguranța mântuirii! Da, El, Tatăl, prin Fiul Său Isus Cristos, prin planul perfect de mântuire împlinit la Golgota, îți va da viața veșnică! Doar prin credință! Foarte mulți oameni își necinstesc familia, părinții, trăind o viață desfrânată, plină de păcat! Cu toate acestea, ei cred că vor merge în cer, atunci când vor muri! Pentru că tradiția, cultura în care trăiesc, le cosmetizează veșnicia, ei se amăgesc singuri! Dar Biblia spune că nu va intra în cer niciun păcătos!"Cu nici un chip nu Îl vor vedea pe Dumnezeu!" Doar cei care s-au împăcat cu Dumnezeu și L-au primit ca Domn și Mântuitor pe Isus Cristos, vor fi primiți la sânul Său! Unde îți vei petrece veșnicia, poți alege atâta timp cât ești viu! Prin renunțare la păcat, prin pocăință, mărturisire și o trăire nouă, sfântă! După moarte, nu mai poți schimba nimic! Nu aștepta fără să faci ceva pentru sufletul tău! Indiferent de cum a fost viața ta de până acum, dacă regreți trecutul și te împaci cu Dumnezeu, Duhul Lui Sfânt te va călăuzi în tot Adevărul!"Sângele Domnului te va curăți de orice păcat!" Vei fi un om nou, vei primi încredințarea că ai fost iertat și mântuit! Și nu te vei mai înspăimânta în fața morții, ci vei fi plin de pace, pentru că vei știi unde vei merge! Mult a fost, puțin mai este! Viața ta pare-o poveste, Tu o scrii cu mâna ta, C-a fost bună, c-a fost rea, Important ce lași în spate: Frumusețe, scumpătate, Sau rușine, murdărie? Cum ai vrea ca ea să fie? Dacă nu ești mulțumit
Până-acum cum ai trăit, Fă suta optzeci de grade, Fii un om mai cumsecade, Primește-L în viața ta
Pe Isus, pe Mesia, Ca măcar în ultim ceas, Să răscumperi ce-a rămas, Vei fi un om transformat, Un fiu binecuvântat! Însă... nu mai amâna! Mâine, nu e ziua ta! 03/04/21, Barcelona- Lucica Boltasu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/devotionale/212171/maine-nu-e-ziua-ta