Cine sunt eu pentru Tine
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Cine sunt eu pentru Tine, de iubirea Ta cea mare,
Eu o simt mereu Isuse, când mi-e greu, atunci apare.

Cine sunt de Tu întruna, zi și noapte mă asculți,
Știu că niciodată Doamne, nu mă lași... nici nu mă uiți.

Cine sunt e pentru Tine, de te-oprești în dreptul meu,
Ca să-mi ei a mea povară, să m-ajuți când nu pot eu.

Să mă ții mereu de mână, să mă treci de vremuri grele,
Pentru Tine cine-s Doamne, de mă duci tu printre ele.

De ce tu-mi iubești ființa, și-al meu suflet sfânt Isus,
De îmi duci mereu Tu gândul, înspre Țara cea de sus.

De ce-mi dai mereu dorință, pe Tine de-a te urma,
Căci dorința este darul, care-i doar în mâna Ta.

Și iubirea pentru mine, ce-i de Tine dăruită,
E-o comoară ce de mine, pe pământ nu e găsită.

Ooo... Preasfântule din ceruri, pentru Tine cine-s eu,
De mi-ai dat această șansă, să fiu fiu de Dumnezeu.

Tu mi-ai dat atâtea Doamne, daruri sfinte... minunate,
Focul dragostei eterne, l-ai aprins să-mi fii aproape.

Aripi sfinte mi-ai dat mie, înspre Tine ca să zbor,
Ca să nu rămân Isuse, printre cei ce astăzi mor.

Vreau să-ți mulțumesc eu Ție, pentru dragoste-arătată,
Că mi-ai fost în viață Doamne, Prieten... Mamă dar și Tată.

Că te-ai îngrijit de mine, și de casa mea mereu,
N-ai lăsat să ducem singuri, greul care-a fost prea greu.

Te-am simțit mereu aproape, mâna Ta eu am văzut,
Ce mă ridica cu milă, când eram pe drum căzut.

Mi-ai dat din a Ta putere, fii Stăpânule slăvit,
Când înaintam spre Tine, prigonit... batjocorit.

Cine sunt eu pentru Tine, nu știu Doamne dar știu eu,
Că-n a mea călătorie, mă conduci Tu Domnul meu.

Știu că singur niciodată, nu voi fi pe-acest pământ,
Căci sunt fiul Celui care e putere... El e sfânt.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/212525/cine-sunt-eu-pentru-tine