Rugăciune
Autor: Andreia Ungureanu
Album: fara album
Categorie: Diverse
Rugăciune, rugăciune, ceas preasfânt și minunat
Tu ești unda ce mă leagă de Eternul Împărat!
Rugăciune, ceas fierbinte, ce nu te-oi uita nicicând
Căci prin tine stau de vorbă cu al meu veșnic Stăpân!
Rugăciune, rugăciune, ești comoara mea aleasă,
Chiar în schimbul bogăției, nu aș da măcar un ceas,
Fiindcă totul ce se vede piere din această viață,
Însă tu rămâi cu mine... tu ești tot ce mi-ai rămas!
Zi de zi în rugăciune, când îmi plec genunchii mei
Eu vorbesc, iar El răspunde, chiar și atunci când este greu!
Când înalț spre ceruri ruga, ridicând ochii în zare,
Tata vine negreșit, dându-mi binecuvântare!
Și-apoi când vorbește El, eu ascult cu reverență,
Iar când El spune o dată, eu de două ori aud
Căci Cuvântul Lui cel veșnic este plin de existență
Și orice s-ar întâmpla, nu pot ca să mă ascund!
Rugăciune, rugăciune, viața sens nu ar avea
Nici măcar o mică parte, fără existența ta!
Tu ești tot ce mă susține ca să dovedesc putere,
Și credință, și răbdare până voi zbura spre stele!
Rugăciune, rugăciune darul cel mai prețios,
Nu voi renunța la tine, chiar dacă îmi va fi greu!
Doar prin tine-L simt aproape pe Domnul Isus Hristos,
Rugăciune, rugăciune, te voi prețui mereu!
Rugăciune cale sfântă, taină și mister ascuns,
Tu mă porți spre veșnicie, spre Mirele meu Isus!
Și mă rog ca orice om, într-o zi să te iubească,
Și să caute părtășia până-n Patria Cerească!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/212634/rugaciune