O credință adevărată
Autor: Alex Prodan
Album: Acolo
Categorie: Trezire si veghere
Oare ce reprezintă pe pământ,
O credință cu adevărat în Cel Sfânt?
Ce este o credință adevărată,
Pentru tine în această viață.

Oare te-ai întrebat dragul meu:
Ce reprezintă credința în Fiul Său?
Ce reprezintă pentru tine,
Credința adevărată din veșnicie?

Poate vei spune degrabă,
Eu am credința adevărată!
Eu merg la biserică regulat,
Și mai pup câte o icoană când sunt îndemnat.

Credința adevărată pentru mine,
Este o tradiție ca la ori și cine!
O cruce pe ici colea,
Și o plecăciune la popa acuma.

Mielul de paște să fie bogat,
Iar la Crăciun porcul îngrășat!
Și la biserică mă duc da e adevărat,
Când am timp liber sau la o sărbătoare din calendar când am aflat.

Este credința adevărată,
Moștenită de la părinți odată!
Aceasta este credința mea,
Pe care o am din totdeauna.

Când trec pe lângă biserica acuma,
Fac cruci ca toată lumea!
Ba mai mult pe popa când îl zăresc,
Înaintea lui mă aplec.

Un parastas mai pun câte o dată,
După moșu care a murit mai de mult în viață,
Și o lumânare la mormânt am pus,
Dumnezeu să îl ierte a fost un om bun.

Aceasta este credința mea,
Pe care o am acuma!
Este credința adevărată,
Sfânta Tradiție în a noastră viață.

Această credință am moștenit,
De la părinți care m-au născut,
Și mi-au spus degrabă:
Să ți tradiția adevărată.

Dar... dar oare să fie așa,
Aceasta e credința care spune Biblia?
Aceasta e credința care odată s-a dat',
Sfinților cu adevărat?

Crezi tu căci e mulțumit Dumnezeu,
Să pupi o cruce acuma dragul meu!
Sau să faci mătănii până la pământ,
Să te ierte Cel de sus.

Crezi tu în inima ta,
Dacă pupi mâna la un popă acuma,
El va mijloci la Dumnezeu,
Pentru iertarea păcatului tău?

Sau crezi tu prietene dragă,
Dacă faci șapte cruci pe zi sau de dimineață,
Te scapă cu ceva,
Din problema ce-a grea?

Nu dragul meu,
Nu aceasta e credința ce o cere Dumnezeu!
Credința pe care o cere degrabă,
E să lași toate lucrurile acestea deodată.

Să crezi în Fiul Său pe care l-a trimis,
Pentru tine să fie răstignit!
Și să te pocăiești în viața ta,
De păcatul ce l-ai făcut acuma.

Să lași tradiția din viața ta,
Dumnezeu nu cere așa ceva,
Chear dacă părinți tăi te-au învățat,
Nu te-au învățat cu adevărat.

Credința pe care ai împlinit,
Este o minciună prieten iubit!
Credința adevărată,
E să împlinești Biblia ce o ai acasă.

Ia citește în Cuvântul lui Dumnezeu,
Biblia de pe raftul tău,
Să vezi cere Dumnezeu așa ceva,
Din lucrurile pe care le-ai făcut până acuma?

Să vezi cere Dumnezeu,
Să pupi cruci dragul meu?
Să te închini la icoane când le-ai văzut,
Sau să pupi mâna la oameni care te iartă cum spun?

Ia vezi cere Dumnezeu în fiecare dimineață,
Zece cruci când deschizi ochi ca în ceață?
Și pe lângă o biserică când ai trecut,
Alte zece căci ești un creștin bun.

Cere Dumnezeu așa ceva,
Să pui parastase după morții acuma?
Să mergi cu lumânări la morminte degrabă,
Ca calea să fie luminată?

Sau cere Dumnezeu în continuare,
Cât mai multe icoane salvatoare!
Câți mai mulți idoli să ai în jurul tău,
Care să te scape la greu?

Nu Dumnezeu nu cere așa ceva,
Nimic din ce ai făcut tu până acuma!
Totul în zadar ai făcut,
Așa ceva nu cere Cel de sus.

Ce cere Dumnezeu,
Credință și pocăință mereu!
Să crezi în Fiul care l-a trimis,
Pentru tine să fie răstignit.

Să împlinești Biblia din casa ta,
Aceasta cere Dumnezeu acuma!
Iar în rest dragul meu,
Nu mai face lucruri care nu cere Dumnezeu.

Dacă așa ai fost învățat,
O minciună tu ai acceptat!
Citește Biblia ce o ai acasă,
Și vei vedea adevărul în față.

Vei vedea dragul meu,
Dacă ai făcut bine înaintea lui Dumnezeu,
Și dacă o minciună tu ai trăit,
Lasă-te ca să fi mântuit.

Lasă credința în care ai trăit,
Și fă ce spune Biblia cât mai grăbit!
Aceia e credința adevărată,
Pe care Domnul Isus o cere în această viață.

Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/212638/o-credinta-adevarata