VEȘTI DINSPRE VEȘNICIE
Autor: N.D.
Album: fara album
Categorie: Diverse
VEȘTI DINSPRE VEȘNICIE

De ceva timp pe a mea planetă
Se aud vești de războaie.
Astronomii… mai caută-n stele încă
Să vadă dacă mâine va fi soare sau ploaie.
Ce nu știu ei,
E că REGIZORUL UNIVERSULUI
De mult a hotărât semnele….
Au fost eclipse de soare, de lună…
Și-au căzut uneori stelele.
Aud tot mai des de cutremure și valuri înalte,
Omenirea e împărțită între lux și crâncena foamete…
În tribunalele lumii cei bogați au întotdeauna dreptate,
Cel sărac, strigă spre Cer,
Pentr-un loc de odihnă, la noapte!
Trezește-te fecioară, a cărei candelă s-a stins
În a vieții furtună!
Încă puțin și peste noaptea lumii
Se va face lumină!
Se aud pași dinspre Eden tot mai aproape,
Pe Pământ profețiile se împlinesc dup-a Cerului Carte!
Călătorule, ce privești către zare stingher?
Tu nu simți? !
Se ridic-al misterului văl!
Ne cheamă ISUS să ne ducă la Cer!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/212643/vesti-dinspre-vesnicie