Pro Logos
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Dor de veşnicii
Categorie: Zidire spirituala
Pro Logos
Când din cerurile-nalte, ai venit prin întrupare
Într-o lume de păcate, ce se-afla-n neascultare,
O, Isuse-ai demonstrat că-n planul de mântuire
Logosul e neschimbat, prin superba-Ţi dăruire
Pentru care s-a făcut un plan de răscumpărare!
Lumile ce-au fost create, şi-aşezate în Galaxii
Au putut ca să înţeleagă, că măreţele principii,
Ce au dragostea la bază şi nu pot fi desfiinţate
Au cerut Jertfa curată, de la Golgota în moarte
Spre-a-ntări şi a susţine, ... ordinea din veşnicii.
Pentru întregul Univers, Logosul e-al vieţii far
Cu-a sa mare împlinire pe crucea de la Calvar,
Unde-n crizele durerii, ai strigat cu glasul stins:
"Eli, Eli Sabactani’’! de al morţii chin cuprins -
Anunţând lumii începutu-mpărăţiei cea de har!
Taina de veacuri ascunsă ce venea din veşnicie
Prin Jertfirea de la cruce toate lumile acum ştie,
C-a fost Logosu-ntrupat, că în marea suferinţă,
Ai pus capăt morţii crude la Golgota-n biruinţă
Pregătind salvarea lumii, de-a intra în veşnicie!
Şi în moarte, peste moarte ai călcat a ei putere
Când supus fără cârtire, ca un miel la junghiere,
Ridicat pe lemnul crucii, între cer şi-ntre pământ
Lumilor ai demonstrat, că faci voia Celui Sfânt
Şi c-aduci la-ndeplinire marea şi scumpa-nfiere!
Tuturor ce in credinţă către Tine-acum privesc
Tu le-acorzi neprihănirea, veşmantul albu ceresc,
Cel mai sfânt mărgăritar, rodul jertfei salvatoare
Hotărâtă şi împlinită-n planul de răscumpărare
Al iubirei nepătrunsă, pentru neamul omenesc!
Astfel prin Logos ai devenit Luceafărul dimineţii,
Cel ce cheile-acum ţine şi-ale morţii şi-ale vieţii,
Şi prin sângele vărsat, poţi acum să mijloceşti
Sus la tronul harului, pentru om să-l mântuieşti
Să-i redai ca la-nceput, ... vârsta-n zorii tinereţii!
Mare Preot peste veacuri după sfânta rânduială,
A lui Melhisedec slujbă, prin cerească învoială,
Săvârşeşti fără-ncetare până harul se va-nchide,
Şi a milei uşa sfântă nimeni n-o va mai deschide
Căci în ceruri s-oncheia în cărţi orice socoteală!
A fost mare şi prea lung timpul cel de aşteptare
Pentru-a termina lucrarea, mântuirii în răbdare,
Să poţi din nou să aduci, lumea cea primejduită
Pe fagaşul salvgardării, în ordinea cea stablită
Bulversată de vrăjmaşul prin marea sa răsculare!
Când iarăşi vor fi create cerul şi pământul nou,
Când rănile ce-ai primit, vor fi un veşnic ecou,
Al dramaticelei lupte, din cea mai grea tragedie
Prin Logos vei străluci, pentru timp şi veşnicie
Purtând pe lângă-alte titluri şi pe-acela de Erou!
Flavius Laurian Duverna
27 octombrie 2006
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/21265/pro-logos