Așa vorbește Domnul, aceluia-n necaz,
Aceluia ce astăzi, îi curg lacrimi pe-obraz,
-" Copile stai aproape, tu de cuvântul Meu,
Cuvântul e putere, puterea lui sunt Eu.

Aproape de izvorul, ce este nesecat,
Să stai tu-ntotdeauna, căci e-un izvor curat,
Cu-o apă cristalină, e apa care-i vie,
Ea curge-ntotdeauna, în seceta pustie.

Să stai mereu aproape, copile tu de Mine,
Și niciodată-n viață, nu vei fi de rușine,
Căci gurile deschise, ce stau asupra ta,
Le voi închide-ndată, Eu cu puterea Mea.

Și degetele care, întinse stau mereu,
Pe cale doar spre tine, să știi... Acela-s Eu,
Ce poate să-i oprească, pe batjocoritori,
Dar tu să fii acela, ce urci nu ce cobori.

Pășește pe-a Mea urmă, lăsată pe pământ,
Pe ea nicicând pe cale, vre-o ploaie sau vre-un gând,
Nu-ți vor opri nici pasul, nici alergarea ta,
De mă urmezi copile, îndat' mă vei vedea".

Așa vorbește Domnul, acelui necăjit,
Căci pentru omul care, pe cale-i obosit,
El cerul îl deschide, în turmă îl aduce,
Pe cel care se-oprește, în viață la răscruce.

El inima-i îmbracă, cu haina de iubire,
Pe cel în ascultare, doar pace... fericire,
I-aduce când necazul, și suferinț-apare,
Căci Domnul niciodată, nu stă în nepăsare.

E Cel care-l ridică, pe cel ce-i luptător,
Îi netezește calea, până l-al Său izvor,
Și din izvorul vieții l-adapă ne-ncetat,
Doar Domnul este vrednic, să fie lăudat.