Eu nu regret acum nici zilele cu nori,
Nici nopțile prea reci, nici gerul prea cumplit,
Ci clipele cu har, cu pace și cu zori,
Când am tăcut prea mult și nu Ți-am mulțumit.

Eu nu regret dureri ce-n mine-au modelat,
Nici lacrimi ce m-au ars, sau vorbe ce-au lovit,
Ci multe adieri și mâini ce m-au purtat,
Când tot nemulțumit și rece m-au găsit.

Eu nu regret nici văi, nici plânsul în ascuns,
Nici valuri ce lovesc, nici răni, nici asfințit,
Ci mii mângâieri, ce-n suflet mi-au ajuns,
Și tot nu m-au mișcat, atât cât Ți-ai dorit.

Regret minute seci, golite de cântări,
Și pulsul adormit al rugii-n ceas târziu,
Regret priviri de dor, lipsite de visări,
Regret ce nu am fost, sau nu am vrut să-Ți fiu.

Regret, dar nu mai vreau să curm la nesfârșit
Cuvântul ce mereu în mine-l regăsesc,
Privind înspre trecut, spre tot ce am trăit
Și pentru ce Mi-ai fost, o Doamne-Ți MULȚUMESC!