Pășim în mersul vieții tot grăbit,
Clepsidra scutură din timp gonind șuvoi,
Se duc zilele noastre rând pe rând,
Și parcă tot mai istoviți suntem și goi.

Ne strigă în urechi a Ta trezire,
Lucrarea Ta e-un foc mistuitor!
Dar suntem prea cuprinși de nepăsare,
Și-avem demult același zel ruinător.

Agoniseală multă, goană după vânt
Deșertăciune a deșertăciunilor!
Cu cât ai strâns, vrei parcă tot mai mult,
Iar sufletu-i pustiu și nemulțumitor!

Prea greu e parcă a spune o încurajare,
Prea mult să pleci genunchiul fiind smerit,
Prea multă umilință și jertfire.
Tot pentru trup, iar sufletul- nimic!

E o nouă era, un nou trist început:
"Totul e numai pentru mine și atât!"
Dragostea celor mulți a dispărut,
Satan de-acum poate sta liniștit.

I-a prins în cursa lui chiar și pe credincioși,
Poporul Domnului se pierde în mulțime,
Am părăsit pe un nimic valorile cerești,
Cum am venit, așa plecăm din lume!

Și parcă inima vrea a se zbate-n piept,
Acel subtil ecou, răsună tot mai tare:
Deșteaptă, suflete! Fii treaz, fii înțelept!
Candela este goală, nu sta în nepăsare!

Degeaba spui iubirea pentru Domnul,
Când tu trăiești doar într-o amăgire,
Hristos S-a dat pe Sine însuși totul,
Ca preț de mântuire, de răscumpărare.

Iar faptele unde s-au rătăcit? ?
Credința fără fapte nu există!
Cât încă este harul de a fi mântuit,
Trezire ți se cere, ia armătura sfântă!

Luptă 'mpotriva celui rău fiind încrezător,
Câștig ai dacă mergi prin credință,
De mori sau de trăiești ești tot biruitor!
Răsplata o primești prin sârguință.

Desprinde-te de tot ce-i pământesc,
Nimic de-aici nu poate aduce împlinire!
Îndemnul ce răzbate din golul sufletesc
Este chemarea Creatorului spre nemurire.

Este dorința sufletului după părtășie
Cu-Acel ce-l dăltui cu iscusință,
Chiar dacă lutul și-a pierdut din strălucire,
Iubirea lui Hristos preface orice neputință.

Ascultă azi îndemnul inimii înspre trezire,
Leapădă tot ce te mai ține 'ncătușat,
Doar aurul curat avea-va-n cer valoare,
Prin jertfa lui Isus și prin trai neîntinat!


Amin