Recunoștință
Autor: Daniel Hozan
Album: Randuri Sfinte
Categorie: Incurajare
Recunoștință
În fața tronului Tău Sfânt
De Slavă și Mărire
M-aplec cu fața la pământ
Și vin cu mulțumire
Părinte drag, nu pot plăti
Și n-ar fi cu putință
Oricât ar vrea și s-ar trudi
Umila mea ființă
Căci eu spre Tine am strigat
” Părinte Sfânt, ai milă!
Copilul mi-e accidentat
Și starea-i instabilă. .
Tu ști că încercarea-i grea
Și ne cunoști durerea. .
Dar eu îl pun în mâna Ta
Tu ai toată puterea ”
Și-n ruga ce-am înaintat,
Să fie jertfa-ntreagă,
Cu drag ni s-au alăturat
Mulți frați din lumea largă
Iubirea Ta ne-a aprobat
A inimii dorință
Și ca răspuns, ai declarat
”Deplină biruință!”
După cicnci zile de amar,
De comă, intubare
Din mâna Ta primit-am Har
Și Danny e-n picioare.
Precum Isuse, Tu ne-ai spus
Că ”totu-i cu putință”
Pentru acel ce-Ți e supus
Și-Ți cere cu credință
La cruce-n Sângele vărsat
În Jertfa Ta cea mare
Găsim balsamul minunat
Ce-aduce vindecare
Căci Tu ești Domn și-n veci domnești
Oriunde să se știe!
Minuni și astăzi săvârșești
Puterea Ta e vie!
De-aceea, iată-mă că vin
Cu-adâncă mulțumire
În fața tronului Divin
De Slavă și Mărire
Primește-mi jertfa pe-al Tău jar
Adusă prin credință
E tot ce pot să pun pe-altar. .
A mea recunoștință
04/18/2021 Daniel Hozan Phoenix, Arizona.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/212835/recunostinta