Pe cine ai tu lângă tine, când plângi cu-amar... suspini din greu,
Dar cine îți întinde mâna, când urci încet... pe drum mereu.

Pe cine ai tu mai aproape, când glasu-ți strigă ne-ncetat,
Cine-i Acela ce-ți răspunde, când ești străin... neascultat.

Pe cine ai tu azi în viață, să-ți fie-un mare ajutor,
Dar și atunci secat de sete, cine îți este-al tău izvor.

Cine-ți hrănește-a ta ființă, când e flămândă... rătăcită,
Dar cine razele-și coboară, atunci când ea, este umbrită.

De ce tu taci, hai spune astăzi, cine pe tine te-a salvat,
Și nu oricum, cu-o grea durere, în cuie-a fost crucificat.

Deschide gura, lasă mândria, și strigă astăzi către Cel,
Ce ție El ți-a dat un nume... a Lui este Emanuel.

El este-Acela ce cu tine, va fi mereu când plângi cu-amar,
Cu mâna Lui El între tine, și cel ce-i rău a pus hotar.

El este-Acel ce te păzește, veghind mereu asupra ta,
Și a lăsat făgăduință, nicicând El nu te va lăsa.

Îți este soarele din ziuă, ce te trezește-n zori de zi,
Nicicând din ochi El nu te lasă, până când el va asfinți.

El este luna dintre stele, ce-n noapte stă mereu cu tine,
Căci El îți știe chear și somnul, ce uneori e cu suspine.

Nicicând în viață... niciodata, tu nu ai fost și nu vei fi,
Un singur rătăcit în lume, dacă spre ceruri vei privi.

Îl vei vedea întotdeauna, mereu tu o să-l întâlnești,
Căci lângă tine-n orice clipă, e-un Împărat din slăvi cerești.