Mi-ai dat harul de-a cunoaște, Doamne astăzi drumul Tău,
Ca să mă desparți în viață, de acel ce-n ea e rău,
Mi-ai pus pasul pe-a Ta urmă, să ajung în ale Tale,
Brațe... care stau întinse, la sfârșit de-această cale.

Mi-ai dat harul de-a cunoaște, a Ta dragoste eternă,
Și căldura care-i vie, la-l Tău piept ce-mi este pernă,
Este locu-n care Tată, eu odihna îmi găsesc,
Când pe drumul crucii Doamne, alergând greu obosesc.

Mi-ai dat harul de-a cunoaște, gustul duce-alinător,
Care-ntruna mă ridică... când alunec... când cobor,
Este-un gust ce-mi dă speranță, și răbdare îmi aduce,
Când aștept eu biruință, în tăcere jos la cruce.

Mi-ai dat harul de-a cunoaște, și-a simți prezența Ta,
Care îmi deschide gura, pentru a te lăuda,
Chiar în clipa când sunt dusă pe tărâmu-ntunecat,
Unde-am cunoscut furia, celui rău și îmbufnat.

Este-un loc în care-i beznă, inima ce îmi îngheață,
Este-un loc care Isuse, e lipsit de orice viață,
Dar mereu... mereu de-acolo, harul Tău el m-a salvat,
Să nu cad în lațul care, el ar vrea să fiu legat.

Ai ales ca peste mine, să mai curgă-n astă vreme,
Căci Tu ai văzut din ceruri, că ființa mea se teme,
Slăbiciunea-mi știi Isuse, și mai lași din harul Tău,
Sa îmi umple cu putere, astăzi Doamne vasul meu.

Gura mea îți mulțumește, inima îți cânt-acum,
Sufletul ți se închină, numai Ție pe-acest drum,
Doar prin har azi văd lumina, ce-i la capăt de cărare,
Căci în dreptul meu în viață, sa orit a Ta-ndurare.

Să mai lași te rog izvorul, care inima-mi hrănește,
Pasului ce-i dă putere, când pe loc el se oprește,
Ca să urc mai sus... pe stâncă, și să strig în gura mare,
Minunat ești Tu Acela, care-mi ești mie doar soare.