Mereu voi fi în așteptare, până când Domnul va veni,
Privirea mea spre zare-albastră, mereu Isus se v-aținti,
Ca să nu pierd eu clipa-n care, din slavă Tu vei apărea,
Spre cerurile minunate, Mireasa când vei înălța.

Oricât de greu mi-ar fi pe cale, eu nu voi spune nimănui,
Ci doar aștept... o clipă-n care, s-apară și să-i spun doar Lui,
Căci numai El e Cel ce-n toate, de lângă mine n-a plecat,
Isus nu este o trădare, El este Cel mai minunat.

Neclătinat voi fi întruna, ca să nu fiu jos la pământ,
În ziua revenirii Sale, pe nor din slavă coborând,
În ziua când sfârși-vor toate, și voi pleca la brațul Său,
Uitând de luptele în care, m-a chinuit acel ce-i rău.

Îl voi purta mereu pe Domnul, în gândul și inima mea,
Căci doar cu El, mereu în ele, să rabd... s-aștept eu voi putea,
Când e prezent mereu în toate, nimic nu-i greu... e prea ușor,
Căci El mereu îmi dă putere, îmi umple inima de dor.

Voi sta la poala crucii Sale, căci doar acolo eu voi fi,
Păzit de orice-n drum apare, de tot pe el ce va veni,
Acolo-L voi vedea pe Domnul, umil de îl voi aștepta,
Acolo va fi întâlnirea, pân-la sfârșit de voi răbda.

Voi căuta mereu sfințirea, căci doar prin ea pot să îl văd,
Îmi voi păstra mereu credința, căci doar păstrând-o pot să cred,
Voi merge numai înainte, prin harul ce l-a revărsat,
Căci tot prin el... din astă lume, al meu Domn astăzi m-a salvat.