Dragostea
Autor: Arabela Ioana Tolan
Album: fara album
Categorie: Diverse
Chiar toate de le-ai dărui,
Şi trupu-acesta spre-a muri,
Nimic nu eşti şi nu vei fi,
Doar dragostea va dăinui.
Căci toate-n lume s-or sfârşi
Şi limbile şi proorocii
Dar pururea şi-n veşnicii
Doar dragostea va dăinui.
De-aceea când eşti întristat
Şi de-al tău frate supărat
Adu-ţi aminte zi de zi,
Doar dragostea va dăinui.
Şi-aceasta-ţi poate da elan,
Să-l ierţi pe-acel ce an de an,
Cuvinte aspre-ţi va vorbi
Căci cum e scris şi-n al lui plan
Doar dragostea va dăinui.
La suliţele ce spre tin'
Pe zi ce trece grabnic vin,
Ia-ţi haina dragostei din in
Şi-aceasta scutul tău va fi
Căci dragostea va dăinui.
Tu iartă, nu te tulbura,
C-aşa te-nvaţă Biblia,
La cel ce haina ţi-a luat
Şi-obrazul tău ţi l-a scuipat,
Întoarce-i bine pentru rău,
Răspunde-i blând omului tău,
Şi-astfel, spre Domnu-l vei trezi
Căci dragostea va dăinui.
Celor ce pentru crezu-ţi sfânt,
Ţi-aduc ocări pe-acest pământ,
Arată-le lumina Lui,
Calea cea sfânt-a Domnului,
Şi-ncearcă să îi scoţi din foc
Chiar dacă viaţa ta e-n joc
Şi-aşa cu dragoste-or veni,
Căci dragostea va dăinui.
De dragoste să-ţi fie dar,
Mereu preaplin al tău pahar,
Să se prelingă peste el,
Să poată toţi să bea din el,
Şi chiar şi-atuncea când ţi-e greu,
Să nu mai fie al tău eu,
Ci pacea Lui mereu, mereu,
Căci dragostea e DUMNEZEU.
AMIN !
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/21298/dragostea