Ridic mâna către Tine,
Dar nu poate să mai stea,
Obosită e Isuse,
Dintr-o lupt-atât de grea,
Care azi a coborât-o,
De pământ s-a sprijinit,
Și așteapt-acea putere,
Ce mereu i-ai dăruit.

Ridic ochii către Tine,
Dar nu pot să-i țin în sus,
Pleoapele pe ei apasă,
De la luptele ce-au dus,
S-au îngreunat azi Doamne,
Spre pământ ei doar privesc,
Așteptând acea lumină,
În care ei te găsesc.

Rdic glasul către Tine,
Dar de-odată este stins,
Nu răzbate norii Doamne,
Căci văzduhul e aprins,
E oprit de el să zboare,
Și se-ntoarce înapoi,
Căci fără putere este,
Cu văzduhul în război.

Inima-mi înalț spre Tine,
Este singura ce poate,
Orice val... orice furtuna,
Orice nor ea îl străbate,
Vrea să-ți spună Ție Doamne,
Să cobori astăzi în ea,
Să îi lași acea putere... .
Puterea de a ierta.

Vrea să-ți spună că o doare,
Tot ce azi a cunoscut,
Vrea să fie una nouă,
Care n-are un trecut,
În care prea mulți Isuse,
Fără milă au lovit,
Nu au prețuit vre-o dată,
Cât de mult ea i-a iubit.