Ne-ai dat o lume- atâta de frumoasă
Și multe lucruri, ca fericirea s-o găsim,
Un paradis albastru ca să ne fie casă,
Un loc din univers, planeta Lui aleasă
În care să trăim.

Am fi putut ca să ne bucurăm de toate,
Să locuim în orice loc dorim,
Pe orice drum care se poate,
Să ne plimbăm în libertate
Și fericiți să fim.

O liniște perfect-ar fi putut să fie
Și pacea ca să cuprindă omenirea,
Fără dorințe mari de lăcomie
Ca tot sa-ți aparțina ție,
Să ai doar fericirea.

O mare de apă pe pământ El a creat,
Să ne-oglindim cu toți-n ea,
Dar tu ai vrut să fiu în neant,
Fără nimic și strâns legat
De glia ta.

Un câmp cu parfumate flori, în miez de vară
Și eu aș fi dorit, să m-odihnesc plăcut,
Dar ai făcut a nu știu câta oară,
Să am doar spini și să mă doară
În trupul meu de lut.

Nu vreau să te gândești vreodată,
Să crezi că totu-ți aparține
Și Dumnezeu să-ți ia îndată,
Tot ce-a creat El altădată,
Atunci când vine.

În lăcomia ta de-a cuceri pământul,
Milenii sunt de când n-am nici măcar un lot,
Mi-ai fi luat și-acesta în avântul,
De-a fi puternic și... stai mereu cu gândul
Să ai tu tot.

O iluzie fără seamăn te-nconjoară,
Drept e că tu nimic nu stăpânești
Și-aș vrea dorințele ca să te doară,
Să nu dea Dumnezeu ca El să-ții ceară,
Să vezi ce ești.