Când cuget la lucrarea Ta măreață
Nu pot decât, adânc, să mă smeresc
O dragoste profundă care a jertfit
Cu-atâta dor si-atâta zel ceresc!

Mă simt atât de mic în fața măreției Tale
Și-atât de slab față de-a Ta putere mare
Atât de ne-nțelept privind spre-a Ta înțelepciune
Și-atât de copleșit gândindu-mă la a Ta lucrare!

Un cer strălucitor Tu ai lăsat în urmă
Un trup de om ca noi ai îmbrăcat
O dragoste jerfită pân la moarte avut-ai
Si-o dimineață când cu glorie ai înviat!

Ai înviat! Ce freamăt de lumină!
Ce dulci cuvinte prind viață
Ce bucurie sfântă cuprinde-a mea ființă
Căci Tu ai inviat și mi-ai adus speranță!

“Vă bucurați” le-ai spus femeilor după-nviere
“Spuneți la toți” ai poruncit apoi
“Să faceți ucenicii mei din neamuri
Și iată că Eu sunt mereu cu voi”

Când cuget la lucrarea Ta măreață
Îmi amintesc că ai venit cu-n scop
Și iar, și iar aud a Ta chemare blândă
Să spun despre a Ta-nviere-n orice loc!