Sfântă dulceață
Autor: Bandi Sebastian Alexandru
Album: Nu te teme, ci crede
Categorie: Trezire si veghere
"Sfântă dulceață"

Mă bucur deplin cu credință
Mă bucur de tot și de toate
În smerenie să am biruință
Să rabd, să aștept, căci se poate

Mă bucur de tot ce-i în jur
De dragostea Sfântă arătată
Cum viața mea prinde contur
Din negură, în viu colorată

Mă bucur de viața ce-a fost dată
De tot ce-am primit de la Tine
De harul și iubirea curată
Coborând pace, din cer peste mine

Mă bucur de Sfântul Cuvânt
Ce s-a Întrupat, pentru noi ca să Fie
Călăuză, povață și Sfânt Legământ
Din vechime, acum, spre vecie

Mă bucur de orice moment
Când sunt cu Tine în părtășie
Să pot să descriu acel sentiment
Dar pentru mulți, e doar nebunie

Mă bucur că Ești lângă mine
Nu-s demn de Sfânta-ți prezență
Să mă tot scuz, mi-e rușine
Mă rușinez pe deplin de scadență

Mă bucur și știu că Mă ierți
Mai credincios promit c-o să fiu
Te rog când greșesc să mă cerți
Primește-mă, căci nu e târziu

Mă bucur, că din nou M-ai Primit
Ești Cel mai Bun model de părinte
Am deviat, aveam drumul greșit
Dar Mi-ai ieșit cu drag înainte

Și din noapte, Ai făcut zori
Iar inimii-ntunecate ai zis viață
Din pâlcuri și buruieni, Ai făcut flori
Iar din florile vieții,"Sfântă dulceață."

Amin bandisebastiantapas@gmail. com










Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/213330/sfanta-dulceata