Ultima Cină, Pâine frântă
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Spre Tronul Ceresc
Categorie: Paște
Ultima Cină, Pâine Frântă
Este seara umbrelor furișate
în spatele inocenților iubitori de Domnul lor.
Tăcere în rugă,
suflete închinate Luminii la frângerea Pâinii
și strigătul iertător auzit doar de unii,
ce vine din coama unui deal, un deal de moarte...
dar și de VIAȚĂ!
Unii-și întind mâna în blid cu drag,
credincioșie și nădejdea nedespărțirii,
alții se gândesc la arătarea semnelor,
cuielor fericite să-și strecoare
voluptatea nebunilor în trupul Răstignitului...
Alții, recuperați din trădare
mestecă lung dumicatul nemuritor
în lacrimi doar de Domnul văzute...
Ultimul...
își numără blestemații arginți,
cu gândul la averea nebunului
care și-a dat morții viața,
pe când trăia lângă Lumină...
Alexandrina Tulics, 29 aprilie 2021- Delafield
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/213351/ultima-cina-paine-franta