Nimenea și niciodată, n-a știut inima mea,
Doar Acela ce mi-e Tata, căci El locuiește-n ea,
El îi știe și adâncul, și dorințele ce am,
El îi știe bucuria, și-acel plâns care-l aveam.

Nimeni Doamne-n astă lume, nu m-a cunoscut ca Tine,
M-ai iubit cu toate Doamne, n-ai fugit nicicând de mine,
De era ea prăfiută, sau de-avea cândva vre-o pată,
Ai spălat-o... ai iubit-o... n-a fost inim-aruncată.

Nimeni n-a știut bătaia, inimii când se zbătea,
Când cel rău cu-a lui oștire, aruncau săgeți în ea,
Numai Tu sfinte Părinte, ai fost scutul ei mereu,
Ai iubit-o-atât de tare, ținând-o la pieptul Tău.

Nimeni n-a știut cum noaptea, inimii îi aducea,
Frică, teamă, și fiorii care Doamne o-ngheța,
Strigătul ce îl strigase, nimeni nu l-a auzit,
Doar Acel ce îmi iubește, inima nemărginit.

Nici a ei iubire astăzi, numănui ea nu-i arată,
Numai Celui ce-o iubește, Celuia ce-i este Tată,
Lui îi dăruiește-ntruna, și bătaia ce o are,
Căci doar El a fost Acela, ce-a iubit-o-atât de tare.

Doamne... Tu doar știi Părinte, cât de mult eu te iubesc,
Ție inima întreagă, vreau ca să ți-o dăruiesc,
Fă ce vrei din ea Isuse, căci ea este doar a Ta,
A mea inimă ce bate, doar că locuiești în ea.