Ghetsimani, Gabata și Golgota,
Trei pietre de aducere aminte,
Trei locuri sacre ce stârnesc revolta
Și-mi vor rămâne toată viața-n minte.

Voi coborâ cu ele în mormânt
De mai întârzie răpirea așteptată.
Le port mereu în inimă și-n gând,
Căci mi-au schimbat viața toată.

De n-ar fi fost în Ghetsimani, să plângă
Isus Hristos, Păstorul blând,
Ne-ar fi-nghițit a blestemului osândă,
Fără nădejde plecam în mormânt.

De nu ar fi trecut pe la Gabata,
Bătut, scuipat de-acei cu inimi reci,
Am fi rămas și noi la fel ca gloata,
Sortiți pieirii pentru veci.

Dar El a luat a noastre negre fapte
Și le-a urcat pe Căpățâna, sus.
A acceptat dispreț, batjocoră și moarte,
Și-n locul nostru s-a lăsat străpuns.

O, Ghetsimani, grădină a durerii,
Dac-ai putea cu vorbe să ne spui,
Cum s-a rugat în ceasul încercării,
Acel ce dă viață orișicui. .

Cum s-a smerit pân' la țărână
Cu fața-n palme, prăbușit pe sub măslini,
L-a părăsit pân' și bătrâna lună
Și stelele pe boltă-n înălțimi.

Și ucenicii, răsturnați prin iarbă,
Învinși de somn, de întristare,
Când lacrimile se înnodau în barbă,
O, Ghetsimani, ești un poem de jale. .

Grădina cea mai tristă de pe lume,
Măslini-s martorii acelei nopți.
Sorbind paharul, acolo-n rugăciune,
Într-un mănunchi ne-a înfrățit pe toți.

Târziu, sub palida lumină din făclii,
Te-a dus cohorta la Gabata,
Cu funii, strâns legat la mâini,
Așa-nceput în noaptea 'ceea judecata.

L-au încolțit ca niște hiene,
Pe Isus, Mielul cel mai blând,
Prelații toți, din acea vreme
Setoși să-l vadă în mormânt.

Gabata, Isus stătea în fața lui Pilat
Purtând cununa ce-a de spini
Cu haină de purpură-mbrăcat,
Bătut, scuipat, de sânge plin.

Eu nu găsesc în El creo vină,
Aduceți apă mâinile să-mi spăl!
Dar strigătul mulțimii biruiră,
Și-a scuturilor zgomotoase din oțel.

Pilat privea spre El cu frică
Când îi aflase obârșia.
Dorea să-L scape. . se ridică,
Dar nu-a putut opri furia.

La moarte cu El! striga mulțimea
Împinși de un vârtej de ură,
De preoții cei mai de seamă,
Cu haine lungi și barba sură.

De unde ești? L-a întrebat Pilat,
Dar nu-a primit niciun răspuns.
-Sunt dregator. Tu. . un condamnat,
De ce nu vrei ca să-mi răspunzi?

În mâna mea e viața ta,
De ce nu vrei ca să-nțelegi?
Doar eu te pot elibera,
Și nu-mi vorbești. Cine te crezi?

Am putere să te răstignesc
Și am putere să-ți dau drumul.
N-ai fi avut nici o putere, a spus Isus,
De nu ți-ar fi dat de sus, Stăpânul!

Și s-a spălat pe mâini, Pilat,
Cu grabă în văzul tuturor,
Spunând: eu sunt nevinovat
De moartea marelui Păstor.

Dar nu-i așa, Pilat, să știi,
Ți-a stat în față "Adevărul",
Eternul Domn din veșnicii,
L-ai condamnat cum vru soborul.

Ai vrut să faci pe plac mulțimii
În loc să judeci cu dreptate.
I-ai pus pe cap cununa, spinii,
Apoi, senin l-ai dat la moarte.

Flămând, în drum spre Căpățâna,
Isus s-a prăbușit sub cruce.
L-au biciuit ostașii întruna,
Dar n-a putut să se ridice.

Silit de bici, împins de suliți,
În atmosfera cea de gheenă
Urca Isus pe Dolorosa,
Urmat de Simon din Cirena.

Golgota, trei cruci, trei condamnați
Ce-așteaptă să-i înghită trei morminte.
Sunt doi tâlhari crucificați
Și-un Miel venit din cerurile sfinte!

În fața lor stau mâini întinse,
Priviri de ură și urlă ca valul înspumat,
Spre-acel cu palmele străpunse,
S-au năpustit cu gând turbat.

Satan, simțînd că pierde bătălia,
Stârnise ura chiar și-n trecători
Să-L înfrunte pe Hristos Mesia,
Cu vorbe de ocară, acei hulitori.

Privea tot cerul marea luptă,
Preoți și demoni, ostașii, soborul,
Luptau cu-n Om cu fața suptă,
Cu Mesia, Mântuitorul.

Loveau cu sete în trupu-i sfânt,
Orbiți, vedeau doar Om și cruce,
În timp ce El șoptea rostind,
Cu-n blând tremol în voce-ai dulce.

O, iartă-i Tată! se auzea
În întunericul cel mare. .
Cu lacrimi calde mijlocea,
Cerând pentru cei răi, iertare.

Se-ntunecase chiar și bolta,
Se-ascunde soarele pe cer,
Isus, pe crucea din Golgota,
L-a învins pe veci pe lucifer! !

* * * *

Ne-ai învățat pe lemn Iertarea,
Străpuns în mâini și în picioare,
Ne-ai învățat apoi Iubirea,
În arșița dogoritoare. .

Ne amintim numai la cină
De-a tale suferinți nespuse,
Iertăm și noi, dar nu ca tine,
Iertăm, dar numai de pe buze. .

În mulți creștini domnește ura
Și arde-un dor de răzbunare,
Chiar dacă predică scriptura,
Ei sunt străini de-a Sa iertare.

Iubim pe-acei ce ne iubesc,
Iertăm și noi ca fariseii.
La frații care ne greșesc
Le dăm din pâinea întristării.

E grea cărarea pocăinței,
Să calci pe urma lui Isus.
Prin Ghetsimani, Gabata și Golgota,
Când treci și tu, să-nduri supus.

Când nedreptatea te-ncolțește
Și cârmuitorii judecă după înfățișare,
Când răul parcă înflorește,
În lume, dar și-n adunare,

Când le-ai făcut la toți doar bine,
Și-n schimb ești răsplătit cu rău,
Să poți să spui printre suspine,
Ce-a spus pe cruce, Domnul tău. .

Prin Ghetsimani, Golgota și Gabata
De n-ai trecut, vei trece în curând.
Veghează să nu-ți pierzi răsplata,
Te roagă-acum mai mult ca orișicând!

Rămâi pe stânca mântuirii,
Căci norii negri amenință zarea,
Vei birui cu armele luminii,
Dacă vei ști să taci, să folosești răbdarea.

Iertarea, mila și iubirea,
Trei pietre de aducere aminte
Să ne-nsoțească în călătorie,
Pân' vom ajunge pe plaiurile sfinte.