Nu s-a mai văzut iubire, oricât ar fi căutată,
Mare... decât pe Golgota, de Isus ea arătată,
Când sub cuiele bătute, mâinile El și-a întins,
Când în lupta cu dușmanul, a luptat... și a învins.

Nu s-a mai văzut vre-o dată, o mai mare bunătate,
Când a fost o judecată, pentru El... fără dreptate,
Aruncând-ul sub o cruce, care nu a Lui era,
Era crucea omenirii, în păcat ce clocotea.

Nu s-a mai văzut vre-o dată, cerul așa-ntunecat,
Ca atunci când Domnul slavei, a-nchis ochii și-a plecat,
Mult prea mare-a fost durerea, Celui care îl privea,
Pentr-o clipă, Cel din ceruri, și-a întors El fața Sa.

Nici nu s-auzit în lume, un glas mult mai blând... duios,
Decât cel strigând... El este, -a Mea plăcere... spre Hristos,
Când din cerurile-nalte, porumbelul a zburat,
El fiind un Duh din slavă, peste Domnul s-a lăsat.

Nu a fost până acuma, nici de-acu nu va mai fi,
O mai mare sărbătoare, decât când El va veni,
Vor cânta îngeri în ceruri, slavă... slăvă... iată vine,
Mirele să-și ia Mireasa, care astăzi e-n suspine.

Nici de-atunci, pe mai departe, nu se va mai arăta,
Înc-o zi de judecată, toate se vor termina,
S-ascultăm ce azi se-aude, câtă vreme ne-a mai dat,
Ca în ziua cea mai mare, să intrăm toți în Palat.