--- Adeseori încurcăturile vieții nasc multe întrebări la care răspunsul e cel ce ne prelucrează răbdarea. Ne întrebăm... de ce? ... când? ... sau unde?
---Puțini înțeleg că sunt aduși pe lume cu un scop care nu le aparține. Sunt o unealtă într-un atelier al cărui Stăpân e Cel ce deține universul. Ei nu sunt pentru ei... sunt pentru El.
---Lucrarea Lui este necunoscută, dar face de cunoscut însărcinările fiecăruia.
Ne mirăm de ce nu se mai văd minunile ce se vedeau odată. Prezentarea uneltelor în fața Domnului e diferită de cea a martirilor... lipsește sacul și cenușa, e multă dragoste de sine. Dumnezeu nu poate să lucreze cu... fără smerenie, fără sfințire, fără dăruire.
Toate acestea nu sunt în prezența regulată și în întregime la un program de slujbă.
---Și în smerenie, și în sfințire, și în daruire, există arme divine împotriva celui rău. Adesea astăzi se aude... inima contează... este adevărat... dar se mai spune... ce-i în inimă e și afară.
Goliciunea înaintea Domnului nu înseamnă sa fii gol, înseamnă portul nedeosebit de lume. Astăzi mai mulți se aseamănă cu lumea, mirosul lumii e peste ei, motivând că trăiesc în lume.
Domnul nu face minuni cu lumea... El face în lume.
---Se fac din ce în ce mai rar vindecări, eliberări, lucrări vizibile... dând vina pe necredința bolnavilor. Domnul dă însărcinări lucrătorilor nu bolnavilor. Dacă ar fi un pacient în comă... cum ar comunica cu medicul?
---Se aruncă vina unul pe altul, neverificând fiecare viața lui... de la îmbuibarea zilnică până la portul nerușinat din adunări. Sunt lucruri prin care nu ne îndepărtăm noi de Dumnezeu, ci Dumnezeu de noi.
---El are nevoie de oameni dintr-o cusatură.