Voi fiori de moarte cruntă,
Ce mă urmăriți mereu,
Ale voastre gânduri negre,
Îmi aduc un timp mai greu.

Voi mă-nconjurați întruna,
Doar cu ziduri ca de gheață,
Îmi posomorâți cu lacrimi,
Și tristețe a mea față.

Îmi aduceți tulburare,
Visele îmi tulburați,
A mea inimă-n durere,
Fără milă-mi sfâșiați.

Mi-arătați a voastră lume,
Care este-ntunecată,
În care fiori din moarte,
Vreți să fiu eu scufundată.

Prin văzduhul plin de ură,
Și prin secile pustii,
Îmi îndepărtați azi mie,
Sufletul de cei ce-s vii.

În prăpastie mă-mpingeți,
Căci voi vreți fiori din moarte,
Să-mi petrec eu veșnicia,
Într-o nesfârșită noapte.

Dar eu azi ridic privirea,
Și vreau vouă să vă spun,
C-ai mei păși grăbiți sunt astăzi,
Pe al mântuirii drum.

Spre o Țară minunată,
Unde moarte nu vei fi,
Căci în ea doar eu cu Domnul,
Care-i viu voi locui.

Tu mă tragi să cad în lațul,
Ce în față l-ai întins,
Dar eu sunt purtat pe brațul,
Celuia ce te-a învins.

Și de tine nu mi-e teamă,
Căci El team-a alungat,
Ca să am doar biruință,
Pe unde tu m-ai purtat.

Nu te mai lupta cu mine,
Eu în lupte singur nu-s,
Cel care mereu se luptă,
E-Mpăratul meu Isus.

Nu te zbate să-mi ei viața,
Căci ea-i fără de sfârșit,
Dăruită de Acela,
Care este infinit.