Ce folos să ai în viață, un prieten ce-i bogat,
Când în ea întâmpini greul, tu de el vei fi uitat,
Cel mai bun Prieten este, Domnul... ce-i mereu cu tine,
El pe tine nu te lasă, nici la rău și nici la bine.

Ce folos că la amvoane predici haina lui Hristos,
Cand a ta este-mbrăcată azi ca lumea... e pe dos,
Arătând întotdeauna că tu ai înțelepciune,
Când acei ce-s triști așteaptă, ca să vadă ei minunea.

Ce folos să fii pe placul, oamenilor pe pământ,
Și apreciat de-aceia, ce nu-l știu pe Domnul sfânt,
Ce folos de tu păcatul, îl îmbrățișezi mereu,
Ești plăcut... dar niciodată, nu ești după placul Său.

Ești un cântăreț destoinic, care cânți aplaudat,
Firea căre-i pământească o atingi... nu pe-Mpărat,
Glasul tău mereu răsună, dar el cerul nu-l străbate,
Căci tu cânți doar pentru-aceia, ce îți spun că-ți sunt aproape.

Ce folos ca-n adunare, să te vadă toți un sfânt,
Dar ei nu cunosc că lumea, e mereu la tine-n gând,
Vrei ca toți să vadă în tine, o lumină ce-i cerească,
Să fii prețuit în viața, ce o ai tu pământească.

Ce folos are baticul ce îl porți... și fuste lungi,
Dacă ieși din adunare, și în grabă tu le-arunci,
Uiți că Domnul e și-afară, cand te prinde lumea rea,
Porți o haină destrămată, ce nu-i după voia Sa.

Ce folos de-o lumea-ntreagă, astăzi tu sa fii iubit,
Ridicat în înălțime, daca Domnul preamărit,
Niciodată nu-și găsește, El plăcerea Lui în tine,
La ce azi îți folosește, faima... spune tu creștine.

Amin