Nimic nu poate să ne-oprească
Autor: Diana14
Album: Album 1
Categorie: Diverse
Nimic nu poate să ne-oprească, din mersul nostru pe pământ,
Nici zidurile puse-n față, nici o furtună, nici-un vânt,
Căci noi suntem conduși în viață, de-Acel ce-odată El a spus,
Voi fi cu voi, întotdeauna, privirea voastră cât e-n sus.

Nimic nu poate să dărâme, ce cu putere-a fost zidit,
De Cel ce omenirea-ntreagă, nemărginit El a iubit,
Venind cândva ca să arate, pe lemnul crucii ce-a cărat,
Să vadă lumea și pământul, un Împărat crucificat.

Nimic nu poate azi vre-o dată, să rupa firul ce-legat,
Un Domn ceresc... de omenire, un fir de dragoste curat,
Căci este legătura sfântă, dintre pământ și Dumnezeu,
E semnul dăruirii Sale, că nu ne va lăsa la greu.

Nimic nu poate să despartă, un fiu iubit... de Tatăl său,
Căci dragostea e-atât de mare, venită ce-i din Dumnezeu,
Din El ce vine niciodată, adâncul nu va înghiți,
Oricât el ar răcni de tare, nicicum el nu va reuși.

Nu va putea nici să aducă, lumina oarbă din adânc,
Căci o lumină care-i sfântă, a luminat azi un pământ,
Din cerurile minunate, cu milă azi a coborât,
Un stâlp de foc, ca să nu fie, pământul de adânc orbit.

Străjeri vom fi în lupte grele, și-atunci nimic nu va putea,
Nici pacea, nici iubirea noastră, ca să ne-o fure... să ne-o ia,
Vom sta de veghe-ntotdeauna, dar singuri nu vom fi nicicând,
Căci Domnul a strigat odată... Eu sunt cu voi pe-acest pământ.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/214164/nimic-nu-poate-sa-ne-opreasca