Uneori mi-e-atât de teamă, eu un pas să mai pășesc,
Îmi aplec încet privirea, și în loc eu mă opresc,
Tare-aș vrea să urc o treaptă, mai aproape de cel viu,
Dar cel rău mereu încearcă, să mă-ntoarcă în pustiu.

Uneori îmi pierd credința, și îmi este-atât de greu,
Gândul meu când rătăcește, gol... fără de Dumnezeu,
Dar și-atunci când deznadejdea, mă cuprinde ea pe mine,
Ooo... Isuse... Împărate, mie nu îmi este bine.

Uneori cobor în vale, căci târât de guri ce-s rele,
Sunt întruna... și aruncă, doar dureri ființei mele,
Sunt atât de larg deschise, să mă-nghită ele-ar vrea,
Căci am hotărât în viață, să urmez doar calea Ta.

Calea-n sac și în cenușă, urma care ai lăsat,
Dar acele guri deschise, spun că nu-i adevărat,
Că nu este suferință, pe-acest drum, pe-această cale,
Dar eu știu, ea este plină, de suspine și de jale.

Uneori o clătinare, ea mă scutură ușor,
Aducând abandonare, printr-un rece crunt fior,
Degete acuzătoare, înspre mine când se-ntind,
Când cu-o ultimă putere, vreau de Tine să mă prind.

Și trecutul mă pândește, răscolindu-mi răni adânci,
A mea inimă-mi lovește, rătăcind-o printre stânci,
Dar alegerea făcută-n ziua când te-am întâlnit,
Ea mă ține în picioare, chiar de sunt un rătăcit.

Hotărârea ce-am luat-o, îmi aduce ea lumină,
Și speranță îmi aduce, la o zi ce-i doar senină,
Ea mă face azi în viață, răul să-l deosebesc,
Și în totul doar pe Tine, Domnul meu să te zăresc.

Uneori mi-e-atât de teamă, dar Tu o alungi mereu,
Îmi ridici a mea privire, aplecată ce-i de-un greu,
Mă ajuți să urc o treaptă, mai aproape ca să fiu,
De-acea zi ce va desparte, viața mea de-acest pustiu.

Când eu pierd acea credință, ce-mi golește gândul meu,
Tu ești scutul ce-l păzește, de săgeata celui rău,
Dar și-atunci când deznadejdea, mă cuprinde ea pe mine,
Tu cobori a Ta prezență, să te simt numai pe Tine.

Dar când eu târât în vale, sunt de gurile deschise,
Văd cum se-mplinesc acele, care sunt ele promise,
Văd cum doar Tu faci dreptate, eu să-nainteze mereu,
Pe-acest drum al suferinței, care-i uneori prea greu.

Când se-ntind mâini înspre mine, aducându-mi clătinare,
Firul vieții mele Doamne, Tu îl duci doar la izvoare,
Ce sunt pline de iubire, să m-adăp... să pot ierta,
Mâna ce aruncă piatra, gura chin în viața mea.

Când trecutul m-ațipește, Tu-mi aduci un viitor,
Înspre care-mi dai putere, eu să-mi iau avânt să zbor,
Îmi porți zborul pe-a Ta mână, să nu am un zbor înfrânt,
Cât călătoresc spre Tine, pe-acest drum... pe-acest pământ.