O, solii morții

O, solii morții ce aicea
Ați răspândit numai minciuni,
Ca mâine vă va-nfrânge crucea
Căci ați hulit a ei minuni.

N-ați vrut să știți de pocăință
În viața voastră pe pământ,
Nu va plăcut nici de credință
Nici adevărul Celui Sfânt.

N-ați vrut să credeți niciodată
Că este Rai, și-un veșnic chin,
Nu v-ați gândit la judecată
La harul de a fi creștin.

Nu v-ați gândit că Domnul poate
Ca să vă dea prin al Său har,
Adevărata libertate
Și al vieții dulce dar.

Nu va plăcut călăuzirea
Din adevărul lui Hristos,
Nici Golgota și nici iubirea
Nici a credinței scump folos.

Nu v-ați gândit că totul trece
Că truda voastră-i în zadar,
C-o veșnicie veți petrece
În nesfârșitul plâns amar.

Nu v-ați gândit că slujba care
O faceți astăzi pe pământ,
N-aduce binecuvântarea
Ci doar osânda Celui Sfânt.

Nu v-ați gândit că Domnul poate
Zdrobi-ntro clipă pe cel rău,
Că pentru-a voastră nedreptate
Vă osândește brațul Său.

Vă plâng de milă, căci odată
În fața tronului de sus,
La-nfricoșata judecată
Vă va zdrobi pe veci Isus.

O, solii morții ce aicea
V-ați desfătat mereu, mereu,
O să doriți odată crucea
Să vă salveze de la greu.

Zadarnică va fi strigarea
Întoarcerea va fi-n zadar,
Răsplata voastră e pierzarea
Și plânsul chinului amar.