Cel ce-a biruit odată
Autor: Diana14
Album: Album
Categorie: Diverse
Cel ce-a biruit odată, moartea pe o cruce sus,
Ce a fost străpuns în coastă, este Mirele Isus,
Jertfa Lui ne-aduse nouă, șansa pentru veșnicie,
Ca să fim salvați cu toții, din a lumii pribegie.

Urma care a lăsat-o, Acel fiu de Dumnezeu,
Este cea pe care astăzi, s-o urmăm pe drum mereu,
Este cea ce ne v-a duce, la limanul cel dorit,
La un început ce-ncepe, în a drumului sfârșit.

Dar acele clipe-n care-n Ghetsimani El se ruga,
Ne-au adus astăzi putere, ca noi să putem lupta,
Cu oștiri ce-s ridicate, din adâncu-ntunecat,
Cu acele căpetenii, capete ce-au ridicat.

Spinii de pe a Lui față, sunt acei ce ne-au adus,
Astăzi nouă pacea sfântă, ce coboară doar de sus,
Stropii ce-au căzut de sânge, ne-au adus acea iertare,
Ce-a plătit-o cu-a Sa viață, arătând marea-ndurare.

Cuiele în mâini străpunse, și-n a Domnului picioare,
Sunt acele care nouă, ne-au adus eliberare,
Și acea durere cruntă, ce-a simțit-o răstignit,
Ne-a deschis poarta spre cerul, ce-n iubire-i infinit.

Cel ce-a biruit odată, El creștine pentru tine,
Dar și pentru mine luptă cu puterile străine,
Cum a biruit pe cruce, El și astăzi biruiește,
Căci pământul dar și cerul, toate le împărățește.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/214458/cel-ce-a-biruit-odata