L-am întrebat pe Dumnezeu, în viață,
De ce a mele lacrim ele sunt,
Atât de-amare... fără de oprire,
Dar El mi-a spus... așa e pe pământ.

L-am întrebat de ce mereu suspinul,
E-atât de greu, atâta de adânc,
Dar El mi-a spus, că și a Lui odată,
A fost, când a venit pe-acest pământ.

L-am întrebat, de ce Isuse crucea,
E-atât de grea, dar El cu glasul blând,
Mi-a spus că și El crucea omenirii,
A dus-o fără vină pe pământ.

L-am întrebat, Isuse de ce oare,
Eu urc pe calea grea doar obosind,
El mi-a răspuns... copile, nu-i ușoară,
Această cale-ngustă pe pământ.

Mi-a spus să urc pe deal, căci El putere,
Mie-mi va da în clipele când plâng,
Mi-a spus că El îmi este mângâiere,
Durerea când m-apasă pe pământ.

Să nu descurajez îmi spuse Domnul,
Atunci când mi-este greu, eu Lui să-i cânt,
Să nu-mi aplec privirea-n suferință,
Să o ridic spre cer, nu spre pământ.

Și orice-aș întâlni pe-acestă cale,
Să mă încred doar în al Său cuvânt,
În tot ce El a scris în cartea sfântă,
Că singur eu nu sunt pe-acest pământ.