De ce privești mereu spre zare, dezamăgit... de gând răpus,
Acolo după zări creștine, e Cel ce zarea a adus.

De ce în deznădejdi întruna, pășești când ești tu obosit,
Oprește-ți pasu-n ea creștine, că-n deznădejde ești orbit.

Oprește-te... ascultă glasul, ce strigă el de după zări,
Cu El nu rătăcești vre-o dată, pășind pe multele cărări.

E glasul care te va duce, acolo unde ai pornit,
De îl urmezi nicicând în viață, tu nu vei fi un rătăcit.

El e lumină pe cărare, a Sa putere-o vei vedea,
De îl urmezi când el răsună, mereu creștine-n viața ta.

Căci el se-aude-n dimineață, și-n răsăritul de apus,
În noapte singur nu te lasă, căci glasul este El... Isus.

E Cel ce lacrima îți șterge, de mână te ține mereu,
Căci El e dragoste, e milă, creștine El e Dumnezeu.

E Cel ce te-a salvat odată, ce te salvează chear și azi,
Din încercări... căci El cu tine, este mereu la orice pas.