După munții-nalți spre ceruri
Autor: Diana14
Album: Album
Categorie: Diverse
După munții-nalți spre ceruri,
După zările albastre,
După mările întinse,
După luna dintre astre,
Stau doi ochi ce niciodată,
Nu clipesc, ci ei veghind,
Urmăresc pe cei ce astăzi,
Ei îi caută plângând.
Ațintiți sunt peste-aceia,
Ce se-avântă cu credință,
Prin furtuna care astăzi,
Înconjoar-orice ființă,
Și atunci când neputința,
Se arată-n fața lor,
Acei ochi coboară-ndată,
Prin a Duhului fior.
Și privirea ce coboară,
Scut devine pe pământ,
Celuia ce se încrede,
În lucrarea Celui sfânt,
Și pe el pe-această cale,
Nimeni nu-l va nimici,
Ocrotit e de privirea,
Ce-nspre el ea va privi.
Dincolo de nori, de stele,
De apus... de răsărit,
Stă Acel ce niciodată,
Ochii Lui nu i-au clipit,
Ca din zorii dimineții,
Cei ce sunt copiii Săi,
Să răzbată-ntotdeauna,
Prin furtunile din văi.
Dar și seara când se lasă,
Stau mereu ei neclintiți,
Ca din luptele din noapte,
Toți să fie izbăviți,
Căci așa este Acela,
Ce din ceruri ne privește,
Plin de milă, de iubire,
El e Cel ce ne iubește.
După ceața ce-i lăsată,
Negura ce s-a întins,
Ochii Celui ce odată,
Moartea-n chinuri El a-nvins,
Ne privesc în orice clipă,
Ne păzesc de sus mereu,
Ca să fim pe-această cale,
Mai departe de cel rău.
Ei sunt cei ce-aduc lumină,
Norii când pe cer se-adun,
Ne călăuzesc întruna,
Pe al suferinței drum,
Ne conduc spre Țara sfântă,
Unde astăzi ne așteaptă,
Cel ce-ntruna ne privește,
El e-al nostru ceresc Tată.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/214534/dupa-muntii-nalti-spre-ceruri