Nu-ți ascunde-a ta durere
Autor: Dana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Nu-ți ascunde-a ta durere,
Căci un strop de mângâiere,
Vrea din ceruri ca să vină,
Cu o zi mult mai senină.
Chiar de nu mă știi pe mine,
Frate scump... eu simt cu tine,
Tu împarte-ți apăsarea,
Ce-ți aduce-n ochi azi marea.
Hai să ducem amândoi,
Lupta care e în toi,
Dă-mi și mie-a ta durere,
Căci tu nu mai ai putere.
Al meu umăr ți-l dau ție,
Sprijin vreau ca el să-ți fie,
Împreună să pășim,
Cu Isus să biruim.
Știu că vlaga ți-e uscată,
Dar să știi că niciodată,
Singur nu vreau să te las,
Chiar de vrei azi un popas.
Ridic mâna pentru tine,
Și îl rog... printre suspine,
Să-ți aducă Domnul meu,
Un ușor greului tău.
Să-ți aduc-o alinare,
Când ești plin de întristare,
Vreau mai multe Lui să-i spun,
Frate scump... chiar azi... acum.
Lui îi cer ca să coboare,
Cu a Lui mare-ndurare,
Inima îndurerată,
Azi să-ți fie vindecată.
Doar un strop de fericire,
Să-ți aducă din iubire,
De mi-a dat mai multă mie,
Să o ia... să-ți dea și ție.
Nu te-ascunde... strigă tare,
Chiar de strigi în disperare,
Inima nu îți închide,
Ușa ei... te rog... deschide.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/214652/nu-ti-ascunde-a-ta-durere