Sonet la poarta veșniciei
Autor: Simion Felix Marţian
Album: Scintilații rimate
Categorie: Diverse
Nechează caii-n iureșul furtunii,
Purtând în coame bezne despletite;
Primejdii scânteiază sub copite
Și-n vatra urii ard mocnit cărbunii.

Mai fulgeră prognoze profețite,
Dar veghea lumii pare strânsă-n funii;
Istoria-i pe marginea genunii
Cu erele-nghițite de clipite.

E gata hăul veșnic să se caște,
Cum Tu ai hotărât din veac, Divine,
Punând în bob puterea de-a renaște.

E groază-n jur, dar eu privesc spre Tine,
Știind că sunt imunizat cu Paște,
Și port altoi de înviere-n mine.

Vulcan, 21 mai 2021
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/214766/sonet-la-poarta-vesniciei