Iartă-mi Doamne a mea vină,
Ce-ți aduce întristare,
Să ridic spre Tine ochii,
Nu-ndrăznesc căci rău mă doare,
Rana care ți-am adus-o,
Ooo... Isus, n-ai meritat,
Să te supăr eu pe Tine,
Căci ești Cel ce m-ai salvat.

Tu mi-ai dat eliberare,
Lupte grele ai luptat,
Pentru mine ca eu Doamne,
Să fiu un răscumpărat,
Dar n-am prețuit eu prețul,
Care Doamne l-ai plătit,
Ți-am adus doar întristare,
Când cădeam eu ispitit.

Ooo... de-aș mai putea odată,
Eu la Tine a striga,
Aș striga... căci vreau Isuse,
Ca să simt iertarea Ta,
Aș striga să chem fiorul,
Care-i plin de alinare,
Doar el poate să-mi aducă,
O speranță de iertare.

De-aș putea... a mea privire,
Azi în sus aș ridica,
Dar o mare frământare,
A cuprins ființa mea,
O căință ce-i adâncă,
Ea privirea îmi apleacă,
Căci Isuse a mea haină,
Este una ce-i pătată.

Dar eu știu... că bunătatea,
Care-i Doamne-n mână Ta,
Este cea care pe mine,
Poate azi a mă ierta,
Poate mie să-mi aducă,
Azi un strop de alinare,
În neliniștea ce mie,
Îmi aduce frământare.

Știu că tu Isuse... vina,
Ce o am... ce mă apasă,
Poți ca s-o ridici chiar astăzi,
Căci nicicum ea nu mă lasă,
Inima îmi sângerează,
Că eu Ție ți-am greșit,
Nu-mi găsesc niciunde locul,
Ca să fiu mai liniștit.

Locul ce-i dorit de mine,
Este doar la pieptul Tău,
Dar povara ce m-apasă,
Nu mă lasă Domnul meu,
Ca să mai pășesc odată,
Înspre Tine... să te strâng,
Eu în brațe... căci e locul,
Unde vreau s-adorm... să plâng.