Când nu mai ai putere
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Când nu mai ai putere, în faț-atâtor valuri,
Când cauți ajutorul în ele disperat,
Spre-Acela care poate, El valul să-l oprească,
Tu strigă-l și vedea-vei, că-i viu... adevărat.
Când nu mai poți pe mare, s-atingi cu gândul malul,
Spre cel de-asupra mării, din barcă să privești,
Să-L chemi pe Domnu-ndată, la cârmă El să fie,
Să-ți cârmuiască barca, nu tu s-o cârmuiești.
Când nu mai ai nădejde, speranța când se duce,
Când norii-ascund de tine, acele ce-s din soare,
Trimite-ți gându-n grabă, el norii să-i străbată,
În urmă deznădejdea, să vezi cum va dispare.
Când necredința vine, cu tulburări de noapte,
Lovindu-te de goluri, de stânci, de val, de vânt,
Privește-n depărtare, lumina este-aproape,
Urmând-o tu creștine, păși-vei biruind.
Când nu mai ai putere, în orice răsuflare,
Că să mai simți suspinul, ce-ntruna îl suspini,
Înaltă-ți către ceruri, tu glasu-n disperare,
Chiar de-i înțepătoare, durerea cea de spini.
Ooo... tu ridică-ți astăzi, prin geamătul din tine,
A inimii privire, puteri când nu mai ai,
Încrede-te-n puterea, acea care-i divină,
Așteaptă în tăcere, la poala crucii stai.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/214892/cand-nu-mai-ai-putere