Ce minune...
Autor: Sanja Cristea Tiberian
Album: Lumina de pe munte
Categorie: Diverse
Ce minune...

Ştiu şi eu că vine clipa
Când Te voi vedea, Isus
Când îmi vei întinde mâna
Şi-am să zbor la Tine, sus

Ştiu şi eu că suferinţa
Ce-am trăit-o pe pământ
Se va-ntoarce-n bucurie
Ştiu şi Cred că voi fi sfânt

Ce minune, ce minune,
Cântă azi sufletul meu
Ce minune, ce minune
Să mă nasc din Dumnezeu

Ce minune, ce minune
Ai făcut din viaţa mea
Ce minune, ce minune
Isuse, să pot vedea

Ştiu şi eu că-ntreaga fire
Tace suspinând din greu,
Că suntem lipsiţi de slava
Ta de sfânt şi Dumnezeu

Dar mai ştiu că-mi dai putere
Orişice să-nfăptuiesc
Şi mai ştiu că doar Cuvântul
Tău mă face să trăiesc.

Ştiu şi eu că niciodată
Să mai uit nu voi putea
Când, Isuse, Tu eşti Calea
Şi păşesc şi eu pe ea

Ştiu şi eu că vine clipa
Pentru care m-am născut
Când privindu-Te în faţă
Vom fi iar ca la-nceput.


Sanja Cristea Tiberian


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/21495/ce-minune