Umblarea
Autor: Constantin Sferciuc
Album: Împărățiile interioare
Categorie: Slujire
Umblarea

Eu sunt Dumnezeul Cel Atotputernic
Umblă înaintea Mea, și fii fără prihană.
Dă-mi putere Doamne să fiu om cucernic
Pune înțelepciunea Ta în a mea persoană.

Tu ții legământul și îndurarea față de robii Tăi
Care umblă din toată inima lor înaintea Ta
Pleacă-ne inimile spre Tine și nu spre cei răi
Să umblăm în toate Căile Tale în a te asculta. ,

Tu iubești pe cei ce umblă în neprihănire
Pe cei ce fac voia Ta și spun adevărul din inimă
Cei ce umblă in credincioșie in această omenire
Ei umblă în Duhul Sfânt ca unii care au lumină.

Noi nu umblăm cu vicleșug nu stricăm Cuvântul
Pentru-că umblăm prin credință nu prin vedere
Noi umblăm în adevăr așa cum ne cere legământul
Cu bucuria în suflet și plini de-a Domnului putere.

Umblarea în lumină D-lui ne armonizează părtășia
Și dragostea Lui Sfântă pe toți ne face să iubim
Căci umblăm cu Domnul Isus în toată voioșia
Și El ne dă Cuvinte Sfinte prețioase să vorbim.

Doamne Dumnezeule mai lasă harul libertății
Ca să umblăm prin Duh cu drag să te slujim
Având în noi focul divin, și puterea demnității
Vrem pentru toate acestea ca să-ți mulțumim.
28.05. 2021

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/214989/umblarea