Un suspin de sus, din deal
autor: Nichifor Nicu
29/05/2021. ora: 06:40

Sus pe deal, într-o căsuță, șade-un bătrânel mâhnit
Și repetă o-ntrebare, unde-i fiul meu iubit?
Căci de-atâta vreme-i singur, nimeni nu l-a căutat,
Doar pisica-l mai privește, când se sprijină de pat.

Zilnic, dorul îl frământă și-l apasă tot mai greu,
Și repetă iar cuvântul: unde e băiatul meu?
Se tot ceartă de-unul singur, întrebând unde-a greșit,
Căci de-atâta vreme, fiul, pe la el n-a mai venit.

Și-și mai trage răsuflarea și apoi din nou se-ntreabă:
Oare unde este astăzi, unde mi-e fetița dragă?
A plecat printre străini și-a uitat de-al ei părinte,
Dar bătrânul o așteaptă cu un dor tot mai fierbinte.

Și apoi suspin-adânc și vorbește cu pisica,
Ca și cum l-ar înțelege tot ce-i spune, mititica…
Și din nou, privind în zare și sorbind un ceai de tei,
Îl frământâ o-ntrebare: unde sunt copiii mei?

O, voi copilași din lume, care ați plecat de-acasă,
Nu uitați de cei bătrâni, mai veniți, să stați la masă.
Căci ei vă așteaptă zilnic și tot speră să veniți,
Să împartă a lor pâine cu toți pruncii lor iubiți.

Faceți-le bucuria și călcați-le pridvorul,
Mergeți și-i îmbrațișați, stâmpărați-le tot dorul.
Nu-i lăsați la bătrânețe să rămână singurei,
Repetând doar întrebarea: „unde sunt copiii mei”

Căci răsplata v-o dă Domnul, pentru tot ce ați făcut,
Pentru orice faptă bună, pentru ceasul petrecut.
Căci bătrâni toți vom ajunge și la fel ne vom dori,
Să fim vizitați mereu de ai noștri dragi copii.