Nu te teme!
Autor: Maria Luca
Album: Balsamul din cuvinte
Categorie: Laudă și închinare
Nu știu ce m-așteaptă Doamne... poate vor veni furtuni,
Poate valuri vor lovi în bărcuța vieții mele...
Poate că va fi senin și în nopțile târzii
Voi putea să Te zăresc cum zâmbești cu drag din stele...
Nu știu Doamne... poate trupul îmi va fi răpus de boală,
Poate lacrimi vor cădea pe obrazul ostenit...
Poate voi cânta cu vântul, cu izvorul și cu ploaia
Să Te laud Domnul meu că de veacuri m-ai iubit...
Nu știu Doamne... drumul meu va fi scurt? Va fi mai lung?
Poate că va fi cu spini sau cu flori înmiresmat...
Poate că străin voi fi într-o lume de dureri
Sau voi fi de fericire și pace înconjurat
Însă tot ce știu Părinte și o știu cu-ncredințare
Este faptul că pe brațe Tu mereu mă vei purta
Căci mi-ai spus în ceas de taină când mi-ai cercetat ființa:
”Nu te teme fiica mea! Nicidecum nu te-oi lăsa!”
Vulcan-30-05-2021
Mary
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/215067/nu-te-teme