Am învăţat să creştem !
Autor: Horia Costina
Album: Celor de Sus , cu dragoste
Categorie: Copii
Am învăţat să creştem!
A fost odată-n timpuri un mic copil de-o şchioapă
Ce mai făcea pe-alocuri năzbâtii şi prostii,
Dar care era-n stare pe-alocuri să priceapă
Că-n Ceruri este-o Fiinţă ce-n veci l-ar ocroti
Şi-n fericita-i viaţă, alături de părinţii
Ce l-ar feri de rele, s-ar mai găsi pe-ales
Acolo Sus, pe Boltă, spre el zâmbind, şi Sfinţii
Ce i-au vegheat cu milă, 'cel trai, bine-nţeles!
Ajuns-a să mai crească acel copil oleacă
Şi să răzbată-n taină şi greutăţi, şi chin!
Văzut-a însă-n toate, că răul mai şi pleacă,
Lăsând în locu-i Visul şi Gândul cel Creştin,
Aduse toate-acestea de-un Domn al Bucuriei
Şi-al Liniştii Supreme, ce-n vremuri l-a-ndrăgit!
Ajuns la bătrâneţe, Puterea Veşniciei
Asupra sa venit-a din nou, necontenit,
Făcându-l cu smerire, pe faţa Pământească
Să se închine iarăşi, din nou lui Dumnezeu! …
Ei bine, fiinţa-aceea ce-a învăţat să crească
Eram cu siguranţă şi tu şi ei şi eu!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/215137/am-invatat-sa-crestem