Niciodată nu sunt singur,
Viața mea este în doi,
Cineva în suferință,
Și-n necaz când este-n toi,
Stă mereu doar lângă mine,
Inima nu-mi părăsește,
Simt mereu a Sa prezență,
Ce plăcut mă copleșește.

Niciodată nu sunt singur,
Căci atunci când obosit,
Eu pășesc pe-al vieții cale,
Simt că sunt eu întărit,
De-o putere nevăzută,
Ce îmi dă mie puteri,
Să pășesc pe calea-ngustă,
Nu mai multele cărări.

Niciodată nu sunt singur,
Simt cum inima-i vorbește,
Celuia ce-n încercare,
El nicicând n-o părăsește,
Ea îi spune Lui întruna,
Tot în viață ce-o apasă,
Știe că Acel ce-ascultă,
El nicicând... nicicând n-o lasă.

Niciodată nu sunt singur,
Simt mereu cum sunt condus,
De o mână ce coboară,
De la Cineva de sus,
Care-mi este ea tărie,
Ajutor în vreme grea,
N-aș putea sta în picioare,
Ea de nu ar apărea.

Niciodată nu sunt singur,
Lângă mine-i Dumnezeu,
Doar El poate că să ducă,
Lupta grea cu cel ce-i rău,
Doar El poate că să lase,
Dragoste... pace divină,
Și o dulce mângâiere,
Inima când îmi suspină.

Niciodată nu sunt singur,
Și nicicând eu nu voi fi,
Căci ființa mea-i iubită,
De Acel ce într-o zi,
El mi-a spus... Eu niciodată,
Singur nu te voi lăsa,
Pe-a-l Meu braț a ta ființă,
Pe pământ o voi purta.