Suflete ales de Domnul,
Ce te zbați în întristare,
Care guști acele lacrimi,
Uneori ce-s prea amare,
Care spui că n-ai putere,
Să înaintezi pe drum,
Că ți-e mult prea grea-ncercarea,
Ce-i în viața ta acum.

Tu oprește-ți azi suspinul,
Suspinat atât de-adânc,
Și deschide gura numai,
Pentru-a înălța un cânt,
Vântul care cu putere,
Bate azi în viața ta,
Să-ți închidă ție gura,
Suflete nu îl lăsa.

Tu oprește-ți azi și gândul,
Care este-așa grăbit,
Hotărârea cea pripită,
Să o ia suflet iubit,
Nu-ți va fi a ta salvare,
Căci salvarea-i Dumnezeu,
Cel ce astăzi îți cunoaște,
Pasul obosit și greu.

Doar o clipă ascultarea,
Să pătrundă-n viața ta,
Să o lași, și-atunci în toate,
Suflete tu vei vedea,
Cum apare biruința,
Dar și pace-n viața ta,
Căci o ascultare este,
Pentru Domnul... voia Sa.

Nu îți mai grăbi azi pasul,
Care-i înspre nicăieri,
Nu te clătina pe cale,
Când lovit ești de păreri,
Cel care te prețuiește,
Pentru El ești o valoare,
Doar El mâna își întinde,
Când ești tu în strâmtoare.

Pentru tine-a dat popoare,
Pentru tine a murit,
Pentru tine sus pe cruce,
Mâinile i-au pironit,
Nu lăsa ca îndoiala,
Să te stingă azi încet,
Lasă dragostea aprinsă,
Nu mocnită-n al tău piept.

Nu lăsa a ta privire,
Să privească înapoi,
Înarmat ai fost de Domnul,
Ca-n al vieții crunt război,
Tu să stai pe matireze,
Tu să stai și în spărturi,
Nu lăsa să te arunce,
Cel rău prin dărâmături.

Tu deschide-ndată ochii,
Dar de nu mai ai putere,
Gura inimii să fie,
Cea care întruna cere,
Acea gură niciodată,
S-o închidă n-ar putea,
Cel ce-adâncul stăpânește,
Cu întreag-armata sa.