"Eşti frumoasă de tot, iubito, şi n-ai nici un cusur!" (Cânt. Cântărilor 4:7)

Plãcutã eşti, iubita mea,
Ca strugurii din vie!
Şi înc-o viaţã de-aş avea
Tot n-aş dori pe-altcineva
Alãturi, ca soţie.

Frumoasã eşti, comoara mea,
Frumoasã ca şi cerul
În toatã curãţia lui:
Ai pãrul negru, ochi cãprui
Şi-a ta mahramã când ţi-o pui,
Ţi-aratã caracterul.

Iubitã eşti, aleasa mea,
 - Nici vorbã nu încape -
Cu graiul tãu de farmec plin,
Cu pãrul tãu de catifea,
Seninul vieţii-n pleoape,
Scump ciripit de rândunea,
Cãci glasul tãu, e glas divin,
Şi legãnat de ape!