Hoții de suflete
Autor: Nicu Hăloiu
Album: fara album
Categorie: Diverse
Hoții de suflete
Cine are nevoie de milioane de morți?
Cine sunt hoții sufletelor noastre,
Aducătorii de moarte, creatori de dezastre,
Cine ne joacă destinul la sorți?
Destinul nu ne este scris printre astre,
Nu-l vom găsi nici trecut printre cărți,
Dar, din bezna eternă pândesc niște hoți,
Tâlharii neștiuți ai sufletelor noastre!
Ei sunt scenariștii scenelor de luptă,
Ei sunt prădătorii sufletelor pure,
Prăpastia adâncă, neagră și abruptă
În care ne aruncă, zdrobindu-ne, să fure
Sufletul rămas din viața noastră frântă,
Condamnat să rabde, să tacă și să-ndure!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/215406/hotii-de-suflete