Fiecare bătaie a inimii
Autor: Camelia Stîngaciu
Album: fara album
Categorie: Diverse
Fiecare bătaie ce trece a inimii, scursă-n etern,
M-apropie de cerul de slavă, de Tatăl, sau... de un infern!
Din ea poate azi să țâșnească izvor viu, curat și divin
Sau poate... o apă murdară și-amară, scăldată-n desfrâu și pelin!
De-aceea, te rog, drag Isuse, fă-mi inima să bată deplin
Doar pentru a Ta-mpărăție, să ardă, să fie zidită în Tin'
Să fii tot Tu, Doamne Isuse, și între bătăile ei proclamat
Când stă și când bate, o, Doamne, să fie a Ta, necurmat!
Fiecare clipire din ochiul ce-i dat să privesc lămurit
M-apropie de o condamnare sau poate de-un drag "Bine-ai venit!"
De-aceea, Te rog, Doamne sfinte, să-mi speli ochiul meu necurat
Să-l faci să sclipească de Tine, ca eu să pot fi transformat!
Fiecare dorință ce-o port și-ajung să o-nfăptuiesc
M-apropie de o cunună sau poate mă-ndeamnă adânc să greșesc
De-aceea, te rog, drag Isuse, să-mi tai azi urechea-mprejur
S-ascult de-a Ta voie divină, de-al Tău susur blând, sfânt și pur!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/215479/fiecare-bataie-a-inimii