Ai lăsat pe oameni să încalece pe capetele noastre, am trecut prin foc și apă; dar Tu ne-ai scos și ne-ai dat belșug. Psalmul 66.12

   Orice copil al lui Dumnezeu care trece prin pustiu va fi binecuvântat și se va bucura de beneficiile lui. În pustiu, Domnul m-a învățat să mă rog diferit, să mă bucur diferit, să cânt diferit, să privesc lucrurile și oamenii diferit. Am învățat să am o nouă perspectivă cu privire la Dumnezeu și Cuvântul Lui, la mine, la încercările vieții, la oameni.

   Unul dintre marile beneficii pe care le-am experimentat în pustiul prin care am trecut a fost foamea și setea mai mare după adevăr, după Dumnezeu, după Cuvântul Său revelat. Fiind în această durere, în singurătate și parcă lovită din toate direcțiile, Domnul a curățat ceea ce era artificial în mine, ce era obișnuință, rutină, formă religioasă. Mi-am dat seama mai mult ca oricând, cât de important este să facem totul din inimă și cu dragoste ca pentru Domnul: mersul la biserică, închinarea, rugăciunea, dărnicia etc.

   Am început să realizez ce puțin Îl cunoaștem pe Dumnezeu și ce repede judecăm și lovim cu duritate în cei mai slabi sau în cei cărora li se întâmplă vreo nenorocire. Acum privesc oamenii cu alți ochi, cu mai mult discernământ divin. Domnul mi-a dat mai multă milă și compasiune pentru oameni, pentru cei în păcat și suferință. Plâng și mă rog pentru cei în suferință, iar când pot, îi ajut și cu fapta. Văd de acum nu numai durerea și păcatul lor, ci și ce le lipsește, ce au nevoie să dezvolte în viața  lor spirituală.

   Domnul mi-a sensibilizat mai mult inima și mi-a ascuțit discernământul. Privesc oamenii și parcă văd dincolo de ei, le înțeleg durerea, luptele interioare. Focul care ne-a mistuit în această perioadă a ars solzii de pe ochii noștri ca să vedem mai clar, să gândim diferit și să avem inima Domnului Isus.

   Am constatat cu durere mare că puțini creștini sunt sinceri și au foame și sete după Dumnezeu, iar cei mai mulți aleargă nebunește după plăcerile și bogățiile acestei lumi. Chiar și cei mai săraci sunt disperați să ajungă la nivelul celor mai bogați.

   O, de-am fi provocați de marii oameni ai Domnului care au trăit de-a lungul istoriei și au avut o viață de predare totală, de dedicare și consacrare pentru Dumnezeu. Haideți să căutăm și noi să fim primii în fapte bune și să mergem contra curentului, precum peștele când își depune ouăle.

   Am întâlnit și oameni însetați după cunoaștere lui Dumnezeu, dar cele mai însetate perioade sunt cele ale încercării care au trecut sau trec prin pustiul vieții, care acum se adapă din izvorul Cuvântului revelat prin Duhul Sfânt.

   Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic. Ioan 15.5

   Trecând prin această vale a umbrei morții, multe s-au schimbat în viața mea și am învățat multe lucruri. Am început să privesc diferit multe versete din Biblie. Am început să văd profunzimea Cuvântului lui Dumnezeu, pe care de multe ori îl luăm cu ușurință. Am început să-mi cercetez viața mai cu de-amănuntul, motivațiile inimii, atitudinile, faptele, gândurile, vorbele, totul.

   Când ești în pragul disperării, când nu mai dorești nici să trăiești, începi să te gândești mult mai serios la relația ta cu Domnul, la veșnicie, pe care am început să o doresc mai mult ca niciodată. Tema morții nu am abordat-o niciodată la conferințe. Acum simt că trebuie să vorbesc și despre acest subiect dur și nedorit.

   În aceste luni de durere, de pustietate spirituală, am putut să văd mai clar adevărata credință, dragoste și dedicare. Am văzut cât de superficiali suntem noi credincioșii în multe lucruri și de câte ori facem ceva pentru Domnul din rutină, de ochii lumii, fără să realizăm cine este Dumnezeu, fără să înțelegem sfințenia, dragostea și puterea Lui. Adesea, rugăciunile noastre sunt forme fără sens, rostite doar de pe buze.

   În pustiul meu am înțeles mai profund ce înseamnă smerenia adevărată, răbdarea și credincioșia.

   E ușor să ne punem o mască atunci când mergem la biserică, dar în inimă avem pizmă amară, gelozie, prefăcătorie, răutate și nemulțumire.

   Însă atunci când ești zdrobit și inima îți este sfărâmată în mii de bucățele, nu mai poți purta nici o mască, oricât ar fi ea de performantă.

   Ești gol și descoperit înaintea lui Dumnezeu.