Aud cum vii
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Aud cum vii în zorii dimineții,
Cum pașii Tăi spre mine ei pășesc,
În orice clip-aud o voce blândă,
Ce mie-mi spune-ntruna... te iubesc.

Te-aud și-n miezul zilei ce apare,
Cu-atâta alergare pe pământ,
Când Tu pe brațul Tău iubit de Tată,
De toate azi mă treci... și eu îți cânt.

Aud cum vii în zori de încercare,
Și-n cei de suferință sfânt Isus,
Mereu sunt zorii ce-mi ridic privirea,
În ei ca să privesc numai în sus.

Aud cum îți întorci spre mine ochii,
Să nu mă pierzi o clipă pe pământ,
Aud cum pașii mei pășesc cu Tine,
Căci văd cum îi îndrepți spre cerul sfânt.

Aud cum îți întinzi spre mine mână,
Când răcnetul devine unul mut,
Când liniștea-mi devine așternutul,
Ce nu e niciodată mult prea mult.

Și-n nopți aud cum îți cobori Tu pașii,
Sub lun-acoperită când pășesc,
Din fața ei Tu tot dai la o parte,
Ca după lună eu să te găsesc.

Mereu te-aud căci ești prezent în toate,
Și-a Ta prezență vie e mereu,
E cea care învie morți și astăzi,
Căci Tu ești unul singur... Dumnezeu.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/215565/aud-cum-vii