Ce mult aștept
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Ce mult aștept, de-un timp mai lung,
Isuse să cobori,
Vreau mâna Ta că să o văd,
Venind azi printre nori.

Căci vremurile ce-au venit,
Se trec atât de-ncet,
În adâncimi de întristări,
Mă duc ca să mă-nec.

Ce mult aștept azi acea zi,
De mare sărbătoare,
Ca să sfârșească mai îndat,
Aceste trecătoare.

Să nu mai fiu eu zdruncinat,
De ele pe-acest drum,
Cum tot încearcă, eu să cad,
Pe cale chiar și-acum.

Ce mult aștept tot lung privind,
S-apari de după zori,
Pe norul alb aștept mereu,
Isuse să cobori.

Eu știu că Tu când vei veni,
Se va sfârși-alergarea,
Și voi vedea atunci spre cer,
Isuse înălțarea.

Ce mult aștept... o vreme când,
Nedespărțiți vom fi,
Pe străzile ce-s aurii,
Când Doamne v-om păși.

La brațul Tău vreau să mă porți,
În Țara minunată,
Când voi uita de viața mea,
Ce-i doar înlăcrimată.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/215670/ce-mult-astept