Săpat în Mâinile Tale
Autor: Alexandra C. S.
Album: fara album
Categorie: Diverse
Pe dealul de chin și de grea osândire
Urca-I plin de trudă, în al gloatei dispreț,
Iar Mâinile ce la mulți au adus vindecare
De-acum poartă cruce de blesteme ca preț.

Coroana înfiptă pe trupul plăpând,
Batjocura adusă ca unui tâlhar,
Lupta de duhuri ce se dădea în văzduh
Scriau mântuire prin al crucii Calvar!

Parcă-acele momente când pâinea ai frânt
Cu mâinile Tale, ca semn de jertfire,
Au fost văluite de-o ură mugind
În inima celor ce-au adus osândire.

Mâna de-Olar care lut frământa-ta
În gradina Eden, în raiul pierdut,
Se dă ca ofrandă, plătește răsplata
Si-aduce împăcare cu Tatăl Preasfânt.

Mâinile care-au chemat cu iubire:
" Veniți toți la Mine, trudiți și-ntristați!"
Se scurg dăruind omenirii iertare
Și nume de fii prin sânge înfiați.

Mâna ce luă din țărână, din tină
Fărâmă de viață, lumină-n obscur,
E-ntinsă pe cruce, lovită de vină,
De-al meu și de-al tău, de-al lumii cusur.

Mâinile care cu dragoste sfântă
Îmbrățișă copilașii și-i strânse la Piept,
Cuprind Universul prin a Golgotei jertfă
Și-oferă la toți răscumpărarea ca drept.

Acea Mâna-ntinsă cu duh de trezire
Spre cei muribunzi, ce șansă n-aveau
Oferă și-azi viață și-un sens de trăire
Și toarnă în inimi speranță, de n-au!

Iar Mâna ce scrise-n pământul uscat
Iertare de greul, murdarul păcat,
Străpunsă-i de cuie lovite barbar
Și carnea și Duhul suspină cu-amar.

Cum Mâna străpunsă fu-atinsă de Toma
Și-n el crezul vieții din nou apăru,
Mai cheamă și azi dintre noi ca aidoma
Și ne fericește Isuse, doar Tu!

Căci plinătatea în duh, doar Tu ne poți da,
O viață întregită doar prin jertfa Ta,
Suntem în a Tale Mâini sfinte săpați
Prin jertfa supremă la cruce salvați!

Nimic nu ne poate smulge din ele
Decât necredința și-un duh împietrit;
Ne ține, Isuse, smeriți lângă cruce
Sfârșind alergarea la Pieptu-Ți iubit!


Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/215780/sapat-in-mainile-tale